O dedic "Omului cu Aţe" pentru că: există, crede în mine şi mă şi iubeşte

VII. Cap cu ameţeli

Val vârtej prin capul meu. Acelea sunt gândurile care îmi trec pe acolo. Mă ameţesc de atâta legănat şi apoi plesnesc în urlete zbuciumate. Ar trebui să nu fii minţit, ar fi trebuit să spui adevărul, ar fi trebuit să-ţi dai seama că nu e decât un profitor, ar fi trebuit să vezi că nu avea cum să dureze ceva ce era făcut din praf aruncat printre ochii ăia imaginari ai lui, ai mei. Ar fi trebuit să ştie animalul că dacă latră la lună aceasta se va ascunde printre nori. Cum de nu şi-a dat seama. Că cică ea e răpită de iubitul ei posesiv, că ea e sechestrată de părinţi într-o şcoală anglicană, că bea şi se droghează cu din alea din Cuba, că ea te adoră prostule nu ai simţit? Când îşi bătea joc de tine şi te ura şi îţi spunea totul într-o doagă, tu o credeai pentru că puneai suflet, trebuia să o cucereşti. Acum că ea simte din inimă şi ţi-a dăruit-o tu faci pe deşteptul şi pleci capul şi pleci, te duci, că te-a minţit, ţi-a înşelat încrederea, dar ştii că acum îţi aparţine, şi nu mai ai nevoie să-ţi pui capul la contribuţie. Ai totul pus pe masă, jucăria e a ta, dar acum că e a ta tu nu o mai vrei, vrei altceva. Şi ceva mai frumos, poate mai admirativ, şi de ce nu să fie şi pe gratis. Vrei totul pe gratis, dar dacă ai deja totul pe gratis, atunci vrei ceva ce poţi obţine numai cu efort, şi nici aşa nu e bun.

Mai ţii minte vorbele alea aruncate într-o seară pe o linie telefonică. Spuneai: "uneşte-ne într-unul singur". Da le ţii minte pentru că tot tu respingeai ceea ce era deja unit. Unit prin vorbe din alea ale inimii. Îţi plăcea mult să suspini noaptea la telefon, nu cutezai să mai dormi de frică să nu fii părăsit, să nu fii înşelat. Era totuşi altceva. Ai aflat că totul e numai pentru tine, că nu a mai fost gustat de nimeni altcineva şi atunci ţi-a fost frică, o frică cu adevărat pentru că nu ştiai dacă faci faţă unei astfel de provocări. Ştiai că tot ce ai spus a fost spus aşa ca să fie spus, şi când erai pe punctul să primeşti cu adevărat ceea ce simţi te-ai speriat. Ai făcut pe tine de frică, ai alergat şi apoi ai revenit şi ai început să ţipi. Ţipai ca şi cum nu aş fi avut timpane ca să te aud şi apoi ai înjurat, ai acuzat că sunt vinovată - de cu totul alt motiv decât ceea ce era posibil - ai avut grijă să tai toate crengile, florile abia înmugurite, frunzele verzi, ai masacrat un întreg copac şi totuşi ai uitat să smulgi rădăcinile. E naşpa pentru tine. Rădăcinile pot aduce viaţa, pot aduce la suprafaţa pământului un alt vlăstar, un alt copăcel, o altă siluetă. Ţie groază de ceea ce ar putea să se întâmple, ţie teamă că un altcineva poate să se bucure de tot ceea ce ţie ţi-a fost frică. Ai coşmaruri, acum ştii că ai refuzat, că nu ai avut pur şi simplu curajul să iei ce aveai în mână. Nu ai avut curajul să deschizi pumnul şi să priveşti ceea ce e înlăuntrul lui. Nu ai avut curaj aşa că ai preferat să-ţi strângi pumnul şi mai tare, până ţi-au intrat degetele în pumni, până când unghiile ţi-au masacrat pumnul. Era totul al tău şi era de ajuns să desfaci încet pumnul un fluture ţi-ar fi ieşit de acolo şi ar fi zburat pe sprânceana ta. Te-ar fi privit, te-ai fi bucurat dacă l-ai fi acceptat. Ai fi putut face altfel, dar ai ales să te bucuri de strânsoarea pumnului. Ai respins ceva şi ai acceptat durerea de cap, aceea ameţeală în care te contopeşti. E de ajuns un simplu: "Bună!" ca să redescoperi că ai de făcut alte alegeri.

Ameţeala caruselului plin de gânduri îşi cere drepturile. Te toacă, te ameţeşte… tot ce e de făcut e de acceptat deciziile pe care le iei, blocajele dispar când ajungi să le şi accepţi.