VIII. Vers straniu
Reversul medaliei ar spune mulţi. Eu îi zic omorârea vechilor tabuuri. Obişnuinţele trebuie să dispară. Nu trebuie să existe obişnuinţe de nici un fel. Aveam multe obiceiuri până m-am săturat de ele. Nu mai vreau obişnuinţe pentru că ele mă fac să sufăr. Obişnuiam să vorbesc cu orele la telefon şi toată lumea mea era într-un telefon. Uitam efectiv de cei din jurul meu, care se uitau cu ochi necăjiţi la mine şi nu înţelegeau ce găseam sau cu cine vorbeam atâta timp fără să îmi dau seama că ei fac tot posibilul să îi observ. Fascinaţia mea vorbitul la undele spaţiale. Cod binar de doi câte doi. Un dezastru. Acum cei din jurul meu vorbesc la telefon şi eu îi privesc uimită. Ciudate lucruri se întâmplă. Şi toate pornesc de la imaginaţia mea. Mi-am dat seama că tot ce gândesc apare. Se formează. Se creează lumi, fenomene.
Circulaţia sangvinică bate cu putere, zâmbete şugubeţe, dureri încordate. Mă abţin să comentez vreo atitudine bilaterară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu