III. Luminosule am ceva unic să-ţi comunic…
Aseară a plouat. Înarmată cu un palton şi o cutie muzicală am luat-o de-a lungul apei. Priveam cerul, căutam luna. Nici un rezultat. La un moment dat m-am sprijinit de podul făcut pentru a trece apa şi aşteptam. Ascultam o melodie instrumentală şi priveam insistent la luna ascunsă printre norii agresivi şi negricioşi de apă. Nu a durat mult şi a apărut într-un final misterioasa.
Inexprimabil de abordabilă e. Selena mirifică a nopţii. Am rugat-o să străbată drumul până la tine ca să-ţi lumineze chipul. Apoi mi-a ţinut mie companie. E fantastică, mi-a făcut inima să-mi salte de fericire.
Mie dor de tine, mie dor de tine, mie dor de tine, mie dor de tine, mie dor de tine, mie dor de tine, mie dor de tine, mie dor de tine, mie dor de tine, mie dor de tine!
Mie dor de tine, mie dor să-ţi aud vocea celestă. Eu atunci, în aceea luni am intrat în comă. Acum mi-am revenit. Mi-am autoindus coma pentru că simţeam că nu vei fii lângă mine de sărbători, iar fără tine nimic nu prea are sens. Îmi pare rău că nu m-ai crezut. Să dispar?
Tot acel timp petrecut într-un pat tare (probabil fără saltea) şi acoperită de un pled ţurţuros am intrat într-o altă lume (probabil creată de mintea mea). Câtă lumină. Mâncam foc. Citeam natura. Vorbeam într-una fără cuvinte. Şi când te strigam apăreai. Ne ţineam de mână şi alergam printre flori. Lumină, râsete, tăcere, armonie. De ce m-am m-ai trezit? E crud tot ce mă înconjoară. Dacă ai ştii cât de tare se iubesc luna şi soarele.
şi pt Sole de la Seli
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu