V. De meserie creatoare
- Am spus numele meu este FatYia.
Era a doua oară când repetam deja numele meu. Încercam să comand o pizza şi se vede că distribuitorul angajase persoane cam surde aşa că eu tot trebuia să-mi repet numele, adresa şi numărul de telefon. Comandam o pizza ce nu ştiam dacă va mai sosi vreodată la destinaţie.
Trăiesc aşa o stare de epuizare când tot trebuie să-mi repet vorbele. Că cică:
- Domnişoară sau doamnă vorbiţi un pic mai tare că nu se aude.
Mie foame şi tot trebuie să repet numele, adresa, numărul de telefon. Cică stresul îmbătrâneşte, face riduri şi într-un final aduce moartea. Dar, această foame mă face coajă de copac ce la un moment dat se va usca şi va fi înlocuită de un alt trunchi verde şi plin de viaţă.
Câteodată nu mai repet datele mele de contact şi dau câte o carte de vizită. Dar apar alte întrebări mai insistente. "- Chiar eşti poetă?", "- Îmi scrii şi mie o poezie?", "- Vezi că artiştii mor de foame!".
Deh ce să fac încerc şi eu să comand o pizza. Care se pare că nu mai vine. Ultima dată când mi-am spus numărul de telefon, am încurcat ceva cifrele şi mi s-a spus:
- Tu, vezi că tu eşti de meserie creatoare de situaţii încâlcite, adică trimiţi oameni aşa la adrese neexistente? Comandă ca lumea ce vrei şi fii atentă la ce dictezi, că nu are nimeni timp să stea aşa după tine că eşti aiurită.
Ce mai puteam zice, cum să mă apar? Am început să-mi repet unicul meu număr de telefon, aşa ca să nu-mi mai zăpăcesc doritorii. Si unii sunt foarte insistenţi, vor chiar să le scriu romane, că poate aşa ajung celebră, că poate aşa nu-i uit, că poate aşa mă aleg cu vreun job, că poate aşa devin mai interesantă.
- Auzi, da tu de ce nu ieşi în parc cu mine? Am putea privi stelele, am putea să mâncăm popcorn şi să ne bucurăm de energia copiilor ce se aruncă în valbucuroşenia topoganelor, am putea să ne aşezăm la malul Dâmboviţei şi să privim umbrele luminilor din oraş. Am putea face planuri împreună, proiecte chiar de viitor. Am putea face multe, dar m-ai repetă numele ăla al tău.
- Sau auzi tu ce faci diseară? Ieşim şi noi într-un club ceva? Că m-am săturat între cei patru pereţi din camera mea, or fi ăia mai speciali, nu crezi? Hai repetă-mi adresa. La zece e bine ca să vin să te iau?
- Măi fato hai la teatru. E unul de improvizaţie apărut acuma nou. Îşi fac debutul în ciematograful ăla din "Bălcescu". Hai vii? Dă-mi şi mie numărul tău de telefon ca să-ţi spun la ce oră începe. A biletul ţi-l cumpăr eu nu-ţi fă probleme locurile cele mai bune, îţi dai seama doar.
- Deci e super bun vinul fiert băut noaptea pe patinoar. Cum de nu ai partener? Stai aşa, să nu-mi zici că e dus să-şi cumpere încă un vin. Daa... am dreptate. Totuşi cum te numeşti?
E, e ca şi cum se repetă o secvenţă dintr-un film vechi. E ca şi cum trenul nu mai ajunge în gară. E ca şi cum s-a stricat discul şi fredonează acelaşi vers buimac: numele, adresa, număr de telefon...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu