Sunt şi o vagaboandă. Mă deplasez mereu în haos. Asta are frumuseţea ei! Şi am căzut de acord, dimpreună cu alţii, că numai din haos se pot naşte stelele. "Ceea ce este neclar, vag, ceva care pare a fi acolo, dar nu este destul de clar pentru că este ascuns într-un fel de ceaţă matinală, indică prezenţa zorilor." Cine sunt eu să mă opun acestui fenomen?! Acesta este semnul că undeva se va ivi curând soarele. Este un semn care indică ceva misterios, iar ceea ce este misterios nu este niciodată clar. Iar viaţa nu înseamnă nimic dacă nu este misterioasă.
Trăiesc într-una dintre cele mai frumoase ere, datorită faptului că lucrurile vechi au dispărut sau dispar. Aşa a apărut haosul. Numai din haos se nasc stele. Şi am oportunitatea de a recrea un nou cosmos. E ceva rar!
Hoinară cum sunt nu merg nicăieri în mod deosebit, dar mă bucur de hoinăreala mea. "Atunci când te gândeşti să mergi undeva nu poţi fi prezent în totalitate în locurile unde vrei să fii. Tu te-ai gândit deja la altceva, ţi-ai imaginat deja altceva. Fizic este posibil să exişti aici, dar cu mintea ai ajuns deja unde ţi-ai propus. Mintea planează mereu în jurul scopului. Atunci când nu există scop, mintea nu mai are unde să sălăşluiască."
Merg dintr-un loc în altul. Nu este vorba că nu am unde să merg, ci doar mă bucur oriunde aş fi, de prezenţa tuturor şi a nimănui. Nu stau niciodată prea mult într-un loc. Nu doresc să îngreunez un loc şi un timp îndelungat cu prezenţa mea. "Cortul este casa mea, aşa că îl pot pune oriunde şi acolo este casa mea. Pot chiar să-l strâng în orice moment şi să-l iau în spate", aşa ca un melc. Numai că eu nu port casa în spate ci în mine.
Sursa: OSHO - ABC-ul iluminării
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu