Sunt 2379 de secunde de cand nu i-am mai spus ca il iubesc. Contabilitatea mea perfecta duce la omagierea invatarii unei lectii dureroase. In iubirea nu exista tabieturi, cand devii constient de ele (pentru ca e aproape imposibil sa nu depinzi de ele) ramai stupefiat de prostia ta.
Bai, te-am iubit dar mi-a fost practic imposibil sa imi recunosc cosul de pe fata. Sincer credeam ca daca in orice poveste exista un sambure de adevar de ce nu ar exista putina poveste si in viata mea. Pana acuma era povestea noastra. Adancita in obisnuite oripilante. Mi-e destul de dificil sa nu beau apa cand mie sete dar trupul se vindeca chiar si dupa cele mai terifiante intepaturi posibile.
Te urasc, Doamne ce prostie pot sa spun, Doamne cat de mandru poti fi tu, sau cat de idioata raman eu. Sunt proasta si recunosc exista doar bine si din plictiseala ma iau de adormitii care se cred treji si provoc putin suspans. Si moama cat patetism abstractizat observ atunci.
Cum sa te urasc, cand exista doar iubire?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu