Reflex

Îţi dai seama acuma că egoul reprezintă de fapt o iluzie, o fantezie. Da! nu te mai holba la ecran. E un fum construit de societate şi împrăştiat peste bebeluşi. Li se dă nume când se nasc? Categoric. şi asta e de fapt începutul unei personalităţi false. Pe zi ce trece copilul învaţă de la semenii săi, sau mai bine zis imită ce fac aceştia. Aşa li se structurează "magma" socială acoperită neapărat de ambiţii, ca apoi să afle că au şi anumite condiţionări, sau legi de respectat.
Am un nume. O reprezentare a ficţiunii. de ce? Când m-a născut eram fără nume. Acest nume mi-a fost atribuit de părinţi, iar prin repetare m-am identificat cu numele. Plus mi s-a adus la cunoştiinţă şi istoria numelui "Elena". Dar numele nu e decât o ficţiune. De fapt e urma egoului...
Uite că, tot ce construieşte trupul dispare înainte de a fi văzut. Aşa că mintea, în stare de alertă maximă nu are nimic de spus. Îi este frică, se simte ameninţată, încolţită. Aşa că tace. Ştie că tot ce există în memoria ei sunt doar cuvinte de împrumut, senzaţii de împrumut, întâmplări de împrumut, etc. Admirarea face ca egoul să crească până când bucla închide cercul şi ieşi dacă mai ai cum, dacă mai ştii ieşirea când cercul e atât de rotund şi plin de bule. Una dintre bule e idealul. Acesta îţi crează tensiuni, anxietate, angoasă. Altă bulă e perfecţionismul; o sursă a oricărei nevroze. Ambiţia este otravă pentru inima şi e cea mai periculoasă bulă din cerc.
Oricum orice consolare înseamnă de fapt o amânare. Cuvintele nu îţi ţin de frig când ţie frig. Frigul te face să tremuri pentru că ţie frig. Ideea de succes este o tortură. Când îţi este frig îţi este frig.
Egoul e un implant al societăţii în mijlocul căreaia naştem, iar de fiecare dată întrebările vin la pachet cu răspunsurile, problemele cu soluţii, ignoranţa cu cea ce numim cunoaştere.