Nu te speria, într-o zi te vei trezi şi tu la viaţă şi îţi vei da seama că deja ai murit. Nu te speria că nu ştii încotro să o iei, soarta îţi este deja scrisă. Astăzi aş fi vrut să fiu acolo, dar am ales sau s-a nimerit să fiu aici. Cerul este încă albastru, ea mă priveşte absentă, luna mai luceşte printre stele. Mi-au dorit să fi scris aceea carte, atât de mult, dar nu am reuşit. Ştiu că în mine stă ascunsă o mare scriitoare, şi mai ştiu că fără un pic de încredere nu voi înţelege eşecul. Un talent, o valoare ascunse şi, doar, o rămăşiţă de artă de ar supravieţuii, mai bine ar fi şi pentru mine.
Un strop de fericire mi-am dorit când mare m-am făcut, într-un ocean de fericire am crescut şi eu însămi eram fericire încă dinainte de a mă naşte.
Am să povestesc un basm: era o dată o maimuţă, urâtă foc, dar toate celelalte maimuţe din sătuc o invidiau pentru că ea era extrem de frumoasă. O jicneau şi o scuipau şi râdeau de ea, că e urâtă. Era urâtă maimuţa, pentru că era atât de frumoasă şi, astfel toţi o făceau urâtă pe nedrept. Într-o zi maimuţica se vede într-o mare de apă, conştientizează că este extrem de frumoasă şi atunci începe să trăiască cu adevărat. Vede urâţenia din cei care o urau, dar vede şi spaima, şi temerile şi bunătatea celorlalte maimuţe şi începe să le înveţe să se spele şi ele ca să fie la fel de frumoase, sau chiar mai frumoase decât ea.
Trăieşte din plin şi zâmbeşte, orice va fi este bine, sau rău, altceva nu poate să fie. Când ne-am născut nu aveam nevoii, când murim nu luăm nimic, până şi trupul putrezeşte. Nici pe noi nu ne luăm, putrezim, dar păstrăm undeva toate emoţiile, bucuriile, lacrimile şi marea magie de a fi om, de a respira bucurie şi acel spirit numit într-un fel pământesc: IUBIRE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu